


|
Specialist al deplasărilor pe distanţe lungi, Gerhard Plattner a primit de la Škoda Auto un săculeţ cu 1.000 de monezi de un euro şi a pornit într-o aventură care constituie o adevărată provocare: cu ajutorul unui automobil Škoda Roomster 1.4 TDI (59 kW/ 80 CP), Plattner doreşte să viziteze 35 de ţări ale Europei în cadrul unei excursii cu familia. Obiectivul: carburantul consumat să nu necesite fonduri mai mari decât cele din săculeţ.
Portbagajul maşinii va fi umplut cu bagajul pe care o familie compusă din patru membri îl ia cu ea într-o excursie. Bagajul va fi real, familia va fi mai mult sau mai puţin "reală" – “soţia” pe locul din dreapta şi cei doi “copii” pe banchetă vor fi manechine a căror masă este egală cu cea medie a unei femei, respectiv a copiilor cu vârsta cuprinsă între opt şi zece ani. "Graţie manechinelor, excursia poate fi văzută - din punct de vedere tehnic - ca una de familie", a spus Plattner, "exceptând faptul că nimeni nu-mi va spune cum să pilotez sau să obiecteze că rulez 1.000 kilometri fără pauză".
În ciuda portbagajului încărcat la maximum, Plattner crede că media consumului de-a lungul traseului ce măsoară 15.000 kilometri - trece prin 36 de ţări - va fi de 5 litri/ 100 km şi că săculeţul de bani nu se va goli până când va preda automobilul la uzina Škoda.
Traseul ce va fi străbătut de Gerhard Plattner şi familia lui fictivă:
Mladá Boleslav, Hamburg, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Paris, Luxembourg, Geneva, Andorra La Vella, Barcelona, Monte Carlo, Vatican, San Marino, ferry-boat pe ruta Ancona - Igoumenitsa, Salonic, Skopje, Edirne, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Belgrad, Budapesta, Zagreb, Ljubljana, Viena, Bratislava, Uzgorod, Varşovia, Vilnius, Riga, Tallinn, St. Petersburg, Helsinki, ferry-boat pe ruta Helsinki - Stockholm, Oslo, Copenhaga, Rostock, Berlin şi Mladá Boleslav
Traseul măsoară 15.520 kilometri.
În România Plattner soseşte pe 8 iulie, când se va opri la Bucureşti. Pe 9 iulie pilotul austriac este aşteptat de pasionaţii mărcii Skoda la dealerul Delcar din Braşov intre orele 11 şi 13. Ultima noapte in România Plattner o va petrece în Timişoara, după care se va îndrepta spre Belgrad.
Despre Plattner
Cartea Recordurilor îl descrie pe Gerhard Plattner drept cel mai experimentat conducător auto din lume, campion la categoria şofat economic.
În ultimii ani Plattner a stabilit doua recorduri naţionale de consum cu Skoda în România. Ultimul, în 2005, a fost de numai 2,6 litri/100 km realizat la traversarea României pe ruta Constanta-Oradea.
Printre alte recorduri ale lui Gerhard Plattner, fac parte:
Cel mai rapid tur mondial;
Cel mai economic tur mondial;
Cea mai rapida traversare a Europei de la nord la sud;
Cea mai economica traversare a Europei de la est la vest.
Cel mai mic consum de combustibil parcurs intre cel mai nordic si cel mai sudic oras din lume.
Primul inconjur al Pamantului prin toate continentele
Cel mai rapid inconjur al Pamantului, in 28 de zile si 16 ore.
Cel mai economic inconjur al Pamantului prin toate continentele, cu un consum de 3,78 L / 100Km la o viteza medie de 86 Km/ H.
Gerhard Plattner detine si 24 de recorduri de sofat la cea mai mare viteza.
|