Modele

ŠKODA OCTAVIA Sisteme de asistență

Front Assist

Front Assist-ul este un sistem ce avertizează în situațiile în care se detectează riscul de coliziune. Dacă accidentul nu poate fi evitat, asistentul acesta pentru siguranță frânează chiar autoturismul, astfel încât urmările să fie cât mai puțin grave. Sistemul va iniția, de asemenea, frânarea de urgență dacă traiectoria autoturismului este intersectată brusc de un pieton sau de un biciclist.

ŠKODA OCTAVIA Sisteme de asistență

Turn Assist

Asistentul pentru viraje* este o funcție a sistemului Front Assist și monitorizează autovehiculele ce vin din față atunci când virați la stânga, de exemplu în intersecții. Dacă sistemul detectează riscul de coliziune, asistentul va opri autoturismul complet și se va auzi un semnal sonor de avertizare.

*aceasta opțiune/funcție va fi disponibilă la finalul anului 2020

ŠKODA OCTAVIA Sisteme de asistență

Side Assist

Mulțumită celor doi senzori radar instalați în spatele autoturismului, Side Assist poate identifica autovehiculele care se apropie din spate și se află în unghiul mort al propriului automobil. Șoferul va fi atenționat cu privire la aceste vehicule prin intermediul unui semnal luminos (LED) aflat pe interiorul carcasei oglinzilor retrovizoare exterioare. Side Assist identifică vehiculele ce pot prezenta un risc pe o distanță maximă de 70 m și avertizează la deplasarea pe autostrăzi și pe drumurile cu două benzi.

ŠKODA OCTAVIA Sisteme de asistență

Crew Protect Assist

În cazul în care producerea unei coliziuni este iminentă, sau în situații de mers instabile, în baza informațiilor provenite de la sistemul electronic de control al stabilității (ESC), centurile de siguranță frontale vor fi tensionate și geamurile laterale deschise vor fi închise cu excepția unei mici fante, astfel încât să nu pătrundă obiecte străine în interior. Fanta deschisă are menirea de a permite o mai eficientă deschidere a airbag-urilor. Sistemul funcționează pe baza senzorilor radar din față și din spate, precum și a senzorilor de răsturnare.

ŠKODA OCTAVIA Sisteme de asistență

Multi Collision Brake

Când un autoturism este implicat într-un accident, după impactul inițial, este posibil să continue să se deplaseze necontrolat, cauzând coliziuni suplimentare. Dar dacă OCTAVIA a suferit un impact la care s-au deschis airbag-urile, intră în joc funcția Multi Collision Brake, de prevenire a coliziunilor secundare, ce oprește autoturismul, pentru a împiedica deplasarea sa necontrolată și producerea altor coliziuni după cea inițială.

Aceasta este o pagină suplimentară. Pentru a reveni la pagina principală, click pe butonul de mai jos.

Înapoi către pagina principală