Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile
Modele

eMobilitate

Continua
k

Viitorul este electric

Viitorul este, fără doar şi poate, electric! Doar cei care rămân mereu în mişcare pot da formă viitorului. La ŠKODA, noi suntem ferm convinşi de acest fapt, având planuri şi ambiţii mari în domeniul mobilităţii electrice.

ŠKODA VISION iV

Prezentând VISION E, ŠKODA oferă prime impresii asupra mobilităţii viitorului. Datorită bateriilor litiu-ion performante şi a funcţiei de recuperare optimă a energiei, SUV-ul reuşeşte o autonomie de 500 kilometri.

Redefinirea completă

Pus în mişcare de energie pozitivă, VISION E oferă funcţii inovatoare şi inteligente, ca de exemplu sistemele de interconectare de nouă generaţie, încărcarea fără cablu şi multe altele. Ajungeţi oriunde doriţi, în confort deplin, simţindu-vă pe orice loc al maşinii ca acasă!

Beneficiile eMobilității

Cei care îmbrăţişează mobilitatea electrică beneficiază de foarte multe avantaje:

  • Un mediu mai sănătos
  • Accelerare cu putere maximă spre viitor
  • Acces în toate zonele
  • Avantaje guvernamentale
  • Necesar redus de întreţinere a maşinii
  • La curent cu tendinţele

Încărcare

Încărcarea automobilului dumneavoastră electric va deveni ceva la fel de obişnuit şi simplu în viaţa dumneavoastră de zi cu zi, la fel ca încărcarea smartphone-ului.

eMobilitate: încărcarea

Un ecosistem holistic de încărcare

Dacă optaţi pentru produsele de mobilitate electrică oferite de ŠKODA, veţi avea mai mult decât doar un simplu automobil. Noi vă oferim un adevărat ecosistem compus din servicii de încărcare concepute cu mare precizie, pentru a se integra optim în stilul dumneavoastră de viaţă.

eMobilitate: încărcarea

Încărcarea Ecosistemul

ŠKODA vă oferă numeroase opţiuni de încărcare a automobilelor electrice: de acasă, la drum sau la staţiile publice în regim "Fast Charge". În timpul nopţii, puteţi încărca la curent alternativ sau puteţi opta pentru curent continuu, când aveţi nevoie de încărcări rapide.

Tehnologia Bateriilor

Automobilele noastre electrice dispun de cea mai modernă tehnologie pentru bateriile litiu-ion, cu densitate energetică ridicată, dezvoltate cu accent prioritar pe siguranţă. Sistemul nostru de management al bateriilor asigură performanţe optime pentru mii de cicluri de încărcare.

Viitorul electrificat ŠKODA

CITIGO iV

Versiunea 100% electrică a popularului CITIGO reprezintă intrarea mărcii ŠKODA în universul mobilităţii electrice. Astfel, cu o autonomie de până la 260 km, CITIGO iV este autovehiculul perfect pentru cei care circulă prin oraş şi doresc să protejeze mediul înconjurător. Practic, eficient şi cu un interior generos, totul într-un design elegant.

Viitorul electrificat ŠKODA

SUPERB Plug-In-Hybrid

SUPERB este nava-amiral a flotei de modele ŠKODA. Deci, fireşte, că am ales acest model pentru a introduce primul nostru sistem de propulsie hibridă plug-in. Astfel, puteţi beneficia de interiorul premium spaţios deja consacrat al modelului SUPERB, la care se adaugă amprenta ecologică vizibil redusă.

Viitorul electrificat ŠKODA

VISION E

VISION E este primul model ŠKODA pur electric şi va intra în producţie în anul 2020. Modelul este construit pe baza platformei MEB a Concernului Volkswagen şi este echipat atât la interior, cât şi la exterior cu dotări inovatoare spectaculoase.

Bateriile modelelor ŠKODA electrice vor avea nevoie de mult spaţiu?

Automobilele hibride plug-in şi autovehiculele 100% electrice au bateriile integrate, pentru a creşte la maximul volumul portbagajului. Bateriile autovehiculelor noastre hibride plug-in au nevoie de la fel de puţin spaţiu ca rezervorul de combustibil al autovehiculelor cu motor cu ardere. Astfel, modelele hibride oferă la fel de mult spaţiu de transport ca maşinile cu motor cu ardere. Iar pentru automobilele pur electrice, veştile sunt chiar şi mai bune: la modelele noastre de acest tip, bateria va fi parte integrantă a şasiului, astfel că putem transforma compartimentul de sub capota din faţă a maşinii într-un al doilea portbagaj, suplimentar faţă de cel din spate.

Viitorul mobilităţii electrice

Sistemele electrice de propulsie nu sunt, de fapt, ceva nou. S-ar putea chiar să vă surprindă vechimea mare a conceptului. Iar privind spre viitor, ne aşteaptă surprize şi mai mari!

Cum funcționează motorul unei mașini electrice? 10 întrebări și răspunsuri

Cum funcţionează autovehiculele electrice? Cum se diferenţiază acestea de automobilele cu motor cu ardere internă? Cât de fiabile sunt? Experţii ŠKODA au dat răspunsuri clare şi simple la toate întrebările dumneavoastră.

Întrebări frecvente privind e-mobilitatea

Totul dintr-o privire. Cele mai importante întrebări și răspunsuri despre electromobilitate.

Mașina electrică

Cum merge maşina electrică şi prin ce se definesc caracteristicile dinamice ale acesteia?

Maşina electrică are pedale de acceleraţie şi frână, precum şi selectorul obişnuit pentru treptele P, R, N şi D. Dar maşina 100% electrică reacţionează într-o manieră specială la comenzile şoferului. Zgomotul şi vibraţiile motorului nu mai afectează ocupanţii, iar când călcaţi pedala de acceleraţie, beneficiați de o accelerare lină perfectă, fără bruscările sau întreruperile de putere cauzate de cutiile de viteză cu care ne-am obişnuit până acum.

Datorită funcţiei de recuperare a energiei de frânare, automobilul electric foloseşte motorul în proporţie mai mare pentru frânare, reducând astfel uzura frânelor. Nivelul de recuperare şi puterea de frânare a motorului pot fi setate foarte simplu în timpul condusului. Autovehiculele electrice au o masă mai mare, dar dezvoltarea continuă a bateriilor face ca masa acestora să scadă tot mai mult. Noile baterii compacte sunt mai uşoare şi permit instalarea cu eforturi mai reduse cât mai aproape de centrul de greutate al maşinii. Acest lucru are un efect pozitiv asupra echilibrării maşinii şi se observă mai ales în oraş, prin prisma manevrabilităţii excelente.

Care este diferenţa dintre un autovehicul pur electric şi un autovehicul hibrid plug-in?
Ambele tipuri de autovehicul sunt echipate cu un conector pentru încărcare, dar în afară de aceasta, sunt foarte diferite.

Automobilele hibride plug-in, denumite şi autovehicule PHEV (Plug-in-Hybrid Electric Vehicle), combină motorul clasic cu ardere internă cu motorul electric, ce poate fi încărcat de la priză şi care, de asemenea, poate recupera energie electrică în timpul deplasării. Hibridul plug-in se poate deplasa în modul pur electric, autonomia sa fiind de aproximativ 55 de kilometri. Automobilele hibride plug-in îşi administrează energia atât de eficient, rezultând un consum foarte redus de combustibil, plus propulsie silenţioasă, mai ales în zonele urbane. Automobilele electrice sunt propulsate exclusiv de motoarele electrice. Astfel, bateriile acestora au o capacitate mult mai mare, ceea ce înseamnă că autonomia lor electrică poate fi de până la zece ori mai mare decât cea a hibridelor plug-in.

Ce alte tehnologii noi vor fi introduse pe piaţă de autovehiculele electrice?
Noua generaţie de automobile electrice reprezintă mândria oricărui producător de automobile, iar ŠKODA nu face excepţie. Astfel, autovehiculele electrice oferă tehnologii de ultimă oră precum funcţiile de comandă vocală sau de comandă prin gesturi, rezervate până în prezent doar modelelor de lux. În combinaţie cu interiorul spaţios şi elementele de condus autonom, autovehiculele electrice schimbă pe deplin modul în care ne petrecem timpul la volan, după cum ne arată şi ŠKODA VISION E, care include în dotarea standard un sistem de infotainment cu ecrane de mari dimensiuni pentru toţi ocupanţii, precum şi posibilitatea de a încărca wireless dispozitivele mobile de pe toate locurile şi de a le conecta la sistemele maşinii. Distribuţia democratică a spaţiului generos între ocupanţii locurilor din faţă şi pasagerii din spate face ca distincţia dintre "locurile mai bune" şi "locurile mai proaste" să nu mai existe în acest automobil. De asemenea, accesul permanent la internet deschide noi posibilităţi de planificare a rutelor şi de petrecere a timpului în automobil.

Încărcare

Care este durata de viață a bateriei?

Bateriile din autovehiculele electrice sunt foarte durabile. Din datele colectate din tările unde deja sunt folosite masini electrice drept taxi, putem observa că bateria iși păstrează o capacitate între 75-95%, din capacitatea inițială,chiar și după 200,000 - 300,000 Km. În plus, odată cu dezvoltarea eMobilitații, costurile pentru încărcarea bateriei vor scădea considerabil.

Chiar și bateriile care nu mai sunt adecvate pentru condus, continuă să fie foarte valoroase.  Ele încă iși păstrează o mare parte din capacitate, ceea ce le face foarte utile pentru proiecte publice sau industriale. Reciclarea se dezvoltă foarte rapid în acest domeniu. Bateriile tradiționale cu plumb din autovehiculele convenționale sunt reciclate in proporție de aproape 100% - în mașinile electrice, acest proces este mult mai solicitant, dar materialele rezultate sunt mult mai valoroase.

Pot incărca mașina electrică și pe ploaie?

Da, mașina electrică poate fi încărcată și pe timp de ploaie fără teamă de electrocutare sau daune pentru autovehicul. Atât mașina cât și încărcătorul în sine au mai multe niveluri de protecție în astfel de cazuri. De exemplu, curentul nu circulă până când conectorul de încărcare nu este corect atașat la mașină, iar mașina si stația sunt sigure că totul funcționează perfect. Deopotrivă, atunci când deconectați conectorul de încărcare, curentul încetează să mai circule înainte ca acesta să fie deconectat de la mașină. De asemenea, sunteți in perfectă siguranță și atunci când spălați masina, iar dacă mașina electrică cade într-un lac sau râu, bateria nu prezintă nici un pericol atat pentru oameni cat și pentru mediul înconjurător.

Îmi pot încărca automobilul electric acasă, în garaj? Ce trebuie să am în vedere dacă nu este încă disponibilă o staţie de încărcare?

Aspectele decisive pentru implementarea cu succes a mobilităţii electrice, mai ales în oraşe, constau în crearea unor opţiuni corespunzătoare de încărcare în locurile în care sunt parcate de regulă automobilele, ca de ex. parcările publice, locurile de parcare din zonele rezidenţiale etc.

În acest sens, în prezent se lucrează la condiţiile-cadru corespunzătoare pentru a putea crea mai simplu această infrastructură.

De asemenea, un rol important îl va juca şi extinderea infrastructurii de puncte de încărcare rapidă, similare benzinăriilor din prezent pentru a permite încărcarea rapidă a maşinilor în numeroase puncte din oraş.

Mediul Înconjurător

Este adevărat că autovehiculele electrice sunt mai prietenoase cu mediul?

Răspunsul la această întrebare este fără ezitare: "Da!".

Într-un studiu din 2016 al Ministerului Federal Austriac pentru Mediu, au fost comparate emisiile dăunătoare şi necesarul de energie pentru autovehiculele pe benzină, diesel, cele hibride, hibride plug-in şi pur electrice.

În acest sens, au fost avute în vedere efectele pe întregul ciclu de viaţă al autovehiculelor, de la producţie şi până la eliminarea deşeurilor.

În ambele variante analizate, adică atât în condiţiile utilizării de curent ecologic, cât şi în condiţiile utilizării mixului mediu specific de consum, autovehiculele pur electrice "conduc" detaşat.

Efectele pozitive se remarcă mai ales în condiţiile în care curentul provine din surse regenerabile, precum energia solară, eoliană, energia de biomasă sau hidro-energia.

Automobilele electrice însemnă creşterea necesarului de energie electrică. Este posibilă acoperirea acestei creşteri?

Da, mai ales că tranziţia va fi făcută progresiv.

Iată un calcul simplu, pornind de la exemplul Austriei:

consumul mediu al unui automobil pur electric este de circa 20 kWh la 100 km.

În condițiile în care distanţa medie parcursă anual este de 10.000 km, convertirea completă a parcului auto la automobile electrice (circa 5 milioane de autoturisme) ar însemna creşterea cu 10 TWh (terawatt-oră) a necesarului de energie electrică.

La un necesar actual anual de 70 (+10) TWh, aceasta înseamnă o creştere cu 14% a acestuia.

Trecerea va avea loc cel mai probabil pe parcursul a aproximativ 25 de ani, având în vedere că parcul de autovehicule se înnoieşte, chiar dacă în anii următori sunt aşteptate creşteri foarte mari ale ratelor de înmatriculări de autoturisme electrice (statu quo pentru parcul existent în 2016: 0,2% autoturisme electrice).

Împreună cu alte tendinţe ce marchează mobilitatea, precum serviciile de car sharing sau automatizarea, tranziţia va putea fi realizată fără probleme.

Cât de departe pot să ajung cu maşina pe timp de iarnă?

Cu fiecare generaţie nouă de automobile electrice, autonomia posibilă cu o încărcare completă a bateriei devine tot mai mare.

Prototipul ŠKODA, VISION E, prevede o autonomie de până la 500 de kilometri, deci suficient pentru o călătorie uzuală la drum lung.

La fel cum se întâmplă şi cu automobilele cu motor cu ardere internă, care iarna au un consum puţin mai mare, şi cele cu propulsie electrică vor consuma mai mult când afară temperaturile scad.

Dar, modul în care maşinile electrice utilizează energia este atât de eficient, încât, practic, nu este generată căldură reziduală, încălzirea compartimentului pasagerilor fiind pur electrică.

În plus, bateriile sunt încălzite, pentru a le menţine proprietăţile în timpul funcționării.

De exemplu, în timpul încărcării, maşina poate fi încălzită prin funcţii smart, reducând astfel consumul de energie în timpul deplasării.

Sistemele avansate de încălzire ale automobilelor moderne sunt totodată extrem de economice, ceea ce face ca autonomia acestora să nu fie redusă dramatic.

Dovadă şi faptul că ţările cu cele mai multe autovehicule electrice sunt: Norvegia şi Canada

Sunt periculoase autovehiculele electrice în cazul unui accident?

Asemeni automobilelor clasice şi cele electrice sunt supuse testelor de impact standardizate obţinând rezultate foarte bune.

Bateriile nu sunt explozive în cazul unui accident, iar autovehiculele electrice pot funcționa fără ambreiaj, cutie de viteze şi ulei de motor, tocmai acestea fiind elementele care de regulă cauzează incendii când au loc accidente.

Per total, autovehiculele electrice au mult mai puţine componente, ceea ce reduce probabilitatea unor defecţiuni.

Bateriile sunt complet izolate de restul maşinii, iar în cazul unui accident, întregul sistem va fi decuplat.

Totodată, bateriile prezintă o rezistenţă termică foarte bună.

Alte întrebări frecvente

Răspunsurile la mai multe întrebări frecvente puteți găsi la MOON aici.