Motivele pentru implementarea procedurii WLTP
Consumul unui autovehiculul poate să fie diferit de valorile declarate de producător. Astfel, rezultatele măsurate în baza ciclului european de conducere (NEDC - New European Driving Cycle) sunt de mai mult timp criticate. Cauza este că în realitate consumul depinde de modul în care fiecare conduce, precum şi de dotările cu care este echipat automobilul. De exemplu, apar diferenţe dacă autovehiculul este condus în traficul urban, pe drumuri rurale sau pe autostradă. Pentru a integra toate aceste aspecte diferite, condiţiile teoretice ale ciclului NEDC sunt transformate într-un ciclu dinamic de conducere, care are la bază date statistice şi evaluarea unor profiluri medii de utilizator: per total, se are în vedere un nivel mai ridicat de accelerare, o viteză medie mai mare, precum şi o viteză maximă mai ridicată. De asemenea, deplasarea în mediul urban şi deplasarea în mediul extra-urban nu mai sunt simulate mixt, ci autovehiculul este acum testat în patru faze de intervale diferite de viteză.
Aceste valori ale emisiilor şi consumului măsurate conform WLTP trebuie comunicate începând cu 1 septembrie 2017 pentru toate modelele de automobile şi de motoare nou lansate pe piaţă. Această prevedere se aplică pentru Europa şi pentru multe alte ţări din lume.
Aceasta este o pagină suplimentară. Pentru a reveni la pagina principală, click pe butonul de mai jos.
Înapoi către pagina principală