Modele

Introducere

Absolut fiecare client este important pentru noi.

Campania diesel se referă la mult mai mult decât la motoarele în sine. Se referă la fiecare client în parte. De aceea, până la ora actuală am actualizat cu succes peste șase sute de mii de mașini ŠKODA în întreaga lume.

Însă nu ne-am oprit aici. Am continuat să dezvoltăm, să testăm și să verificăm.  Toate măsurile noastre de ordin tehnic au fost aprobate de Agenția de Certificare a Autovehiculelor, Marea Britanie, după testări riguroase. Asta înseamnă că putem implementa măsura tehnică la absolut toate motoarele diesel ŠKODA afectate.

Contextul tehnic

Pentru majoritatea variantelor de motor afectate, măsura tehnică se referă la o actualizare de software care încorporează cele mai recente constatări din dezvoltarea în curs de desfășurare a procesului de combustie diesel din ultimii ani, prin efectuarea unor modificări, cum ar fi o diagramă de injecție perfecționată. Timpul de lucru efectiv pentru această măsură va fi de aproximativ o jumătate de oră.

Numai pentru motoarele de 1,6 litri este de asemenea necesar să se monteze ceea ce se numește transformator de debit (Flow Transformer). Timpul necesar pentru implementarea măsurilor tehnice este de mai puțin de o oră.

Tratament

Controlul motorului

Remedii

Procesul de recuperare

Autoritățile de reglementare relevante au confirmat faptul că aplicarea măsurilor tehnice nu are niciun impact negativ asupra valorilor legate de consumul de combustibil, a celor legate de emisiile de CO2, precum si asupra puterii, cuplului maxim de torsiune sau emisiilor de zgomot ale motorului. În plus față de activitatea intensivă de confirmare a măsurilor în cadrul Grupului Volkswagen, autoritățile au efectuat de asemenea teste independente extensive, în unele cazuri cu ajutorul unor furnizori externi de servicii tehnice.

Clienții afectați pot fi siguri că măsurile tehnice vor fi implementate cu succes. Toate valorile relevante pentru omologarea de tip a autovehiculului rămân valabile. Aceasta a fost o condiție prealabilă cheie pentru aprobarea măsurilor tehnice de către autorități.

În multe țări, fiecare client care va dispune implementarea măsurii tehnice pe autovehiculul deținut va primi confirmarea scrisă în acest sens după vizitarea centrului de service.

Intrați în legătură cu ŠKODA

Toți clienții ŠKODA cu autovehicule pentru care a fost aprobată măsura tehnică au fost deja invitați să ia parte la măsura tehnică.

Dacă doriți să verificați imediat dacă autovehiculul dumneavoastră este afectat de măsura tehnică, vă rugăm să utilizați instrumentul nostru de "verificare a numărului de identificare a autovehiculului (VIN)" accesibil prin următorul link:

În cazul în care instrumentul de "verificare VIN" confirmă faptul că autovehiculul dumneavoastră este afectat de măsura tehnică, vă rugăm să contactați un Partener autorizat ŠKODA și să stabiliți o programare cât mai curând posibil.

Măsura va dura între 30 de minute și 1 oră, în funcție de gama de lucrări și este, bineînțeles, gratuită pentru dumneavoastră. Facem apel la înțelegerea dumneavoastră, întrucât măsura poate dura ceva mai mult din motive organizatorice care rezultă din procesele operaționale. Pentru a evita orice inconveniențe, pe durata implementării măsurii, dacă este necesar, ŠKODA vă va asigura în mod gratuit o alternativă adecvată de mobilitate în funcție de nevoile dumneavoastră.

De asemenea, puteți folosi următoarele opțiuni pentru a intra în legătură cu ŠKODA:

Diesel Hotline

Telefon: 021.200.09.01 *

Program: Luni-Duminică, 08-20

SAU:

 

 *Număr cu tarif normal, apelabil din orice reţea de telefonie

Întrebări frecvente

Cum știu dacă autovehiculul meu este afectat?

Toți clienții afectați au primit o scrisoare agreată cu autoritățile în primăvara anului 2016, prin care li se comunică faptul că autovehiculele lor trebuie actualizate. După ce măsurile tehnice pentru un model au fost aprobate și au devenit disponibile, clienții au primit o a doua scrisoare prin care li s-a solicitat să facă o programare la o societate parteneră, la alegerea acestora.

În plus, din luna octombrie 2015, fiecare client din Europa a putut obține informații online sau prin intermediul dealerului sau al partenerului de service, pentru a afla dacă autovehiculul său este afectat. Baza de date conține toate standardele de emisii afectate. Celelalte mărci afectate din cadrul Grupului furnizează de asemenea informații relevante pe website-urile aferente.

Motoarele pe benzină nu sunt afectate de problema NOx deoarece motorul și sistemele de tratare a gazelor de ardere pentru motoarele diesel și cele pe benzină sunt complet diferite.

Niciuna din mașinile ŠKODA înregistrate acum pentru prima dată în Europa nu este afectată de problema NOx.

Autovehiculul meu este afectat. Pot încă să-l folosesc? 

Da. Problema emisiilor are legătură cu caracteristicile emisiilor de oxid de azot (NOx) pe durata condițiilor de testare.

Problema emisiilor NOx nu schimbă faptul că mașina dumneavoastră rămâne sigură și corespunzătoare traficului rutier. Nu există dovezi care să sugereze că autovehiculele afectate cu motor diesel EA189 prezintă vreun risc pentru sănătate sau siguranță ca urmare a problemei emisiilor NOx.

Autovehiculul meu este afectat. Va trebui să plătesc pentru efectuarea reparației?

Nu, nu va trebui să plătiți pentru implementarea măsurilor tehnice. 

ŠKODA va face tot posibilul pentru a minimiza orice inconvenient, inclusiv, dacă este cazul, să vă asigure mobilitatea în timp ce se desfășoară lucrarea. ŠKODA poate efectua lucrarea împreună cu orice altă operațiune de service pe care o aveți programată (cu toate că noi recomandăm să rezervați operațiunea de service imediat ce este posibil când este disponibilă pentru autovehiculul dumneavoastră). De asemenea, veți putea beneficia de efectuarea lucrării la orice Partener de service autorizat de ŠKODA.

Ce fel de măsuri tehnice de remediere se vor efectua?

Pentru majoritatea variantelor de motor afectate, măsura tehnică se referă la o actualizare de software care încorporează cele mai recente constatări din dezvoltarea în curs de desfășurare a procesului de combustie diesel din ultimii ani, prin efectuarea unor modificări, cum ar fi o diagramă de injecție perfecționată. Timpul de lucru efectiv pentru această măsură va fi de aproximativ o jumătate de oră.

Numai pentru motoarele de 1,6 litri este de asemenea necesar să se monteze ceea ce se numește transformator de debit. Timpul necesar pentru implementarea măsurilor tehnice este de mai puțin de o oră.

Ce parametri sunt reglați de software?

Prima măsură specifică ce creează o mai mare libertate de acțiune în reducerea emisiilor NOx este adăugarea unei post-injecții la diagrama de injecție (cunoscută sub denumirea de injecție principală cu splitare). Această post-injecție folosește o parte din combustibilul de la injecția principală, ceea ce înseamnă că nu are un impact negativ asupra consumului de combustibil. Post-injecția are loc la scurt timp după principala injecție, creând cuplul de torsiune și oxidând funinginea creată anterior în timpul combustiei direct în camera de ardere.

În ceea ce privește a doua măsură, perfecționarea tehnologiei diesel ne permite să injectăm combustibil la o presiune mai mare și la o viteză constantă. Presiunea crescută de injecție pulverizează combustibilul mai eficient, ceea ce duce la niveluri mai mici ale funinginii în timpul combustiei inițiale.

Sunt motoarele Diesel EURO 6 afectate de problema testării emisiilor NOx? 

Nu, motoarele noastre Diesel EURO 6 nu sunt afectate de problema emisiilor NOx.

Autovehiculele cu motoare diesel EA288 oferite de Grupul Volkswagen în cadrul Uniunii Europene, certificate în conformitate cu standardele de emisii EURO 6 sau EURO 5 nu necesită înlăturarea sau înlocuirea software-ului. Acest lucru a fost confirmat de către autorități.

Actualizarea poate să provoace daune autovehiculului? 

Nu, actualizarea nu poate provoca niciun fel de daune autovehiculului dumneavoastră.

Trebuie să merg la atelier pentru a se efectua măsura de service la autovehiculul meu afectat (unele firme de avocatură care au depus petiții recomandă să refuzăm acest lucru)? Care sunt consecințele dacă nu fac acest lucru?

Vă rugăm să rețineți că în țările în care autoritățile competente au dispus ca rechemarea să fie obligatorie pentru client, dacă un client refuză să participe la o rechemare ordonată într-o perioadă stabilită, acesta poate fi sancționat de către autoritățile de stat competente, de exemplu, prin oprirea din trafic sau radierea autovehiculelor afectate.

Măsurile tehnice efectuate la rechemare pot fi executate de ateliere independente?

Campania de service se va desfășura fără cheltuieli pentru clienți. Față de aceasta și datorită faptului că Volkswagen AG trebuie să dea socoteală pentru implementarea corespunzătoare a campaniei de service către autoritățile de stat, lucrările necesare vor fi efectuate în rețeaua de service autorizată de ŠKODA, în conformitate cu cerințele legale. Piețele individuale încă examinează și alte soluții, de exemplu cooperarea cu alți parteneri sau "soluții mobile" pentru clienții mari sau cei cu flote de autovehicule, de exemplu.

Ce trebuie să facă un client la achiziționarea unui autovehicul la mâna a doua care nu a fost încă actualizat cu acest software?

Vă rugăm să contactați Partenerul dumneavoastră de Service ŠKODA.

Cum vor fi contactați în primă instanță clienții cu autovehicule afectate?

Vă rugăm să contactați Partenerul dumneavoastră de Service ŠKODA.

Sunt proprietarul unui autovehicul afectat și am reședința în UE27. Aleg să nu iau parte la măsura de implementare a acestui software. Mi se permite să conduc în continuare autovehiculul în Germania (de exemplu în vacanță)?

Da.

Măsura de consolidare a încrederii

Ce reprezintă Măsura de consolidare a încrederii ŠKODA?

Prin această Măsură de consolidare a încrederii, ŠKODA își informează clienții că va lua în considerare toate reclamațiile despre care s-a stabilit că au apărut ca urmare a implementării măsurilor tehnice pe autovehicule cu motoare diesel tip EA189, și care se referă la anumite componente ale motorului și ale sistemului de tratare a emisiilor. Măsura de consolidare a încrederii se aplică pe o perioadă de 24 luni calculata din momentul în care la autovehiculului i s-au aplicat măsurile tehnice și numai la acele autovehicule care, la data implementării Măsurii de consolidare a încrederii, au un kilometrajul mai mic de 250.000 km (oricare dintre evenimente survine mai întâi).

ŠKODA a afirmat întotdeauna că implementarea măsurilor tehnice nu are niciun impact negativ asupra valorilor legate de consumul de combustibil, a celor legate de emisiile de CO2, precum si asupra puterii, cuplului, emisiilor de zgomot sau durabilității motorului și componentelor acestuia. Toate valorile relevante pentru omologarea de tip a autovehiculului vor rămâne valabile. Autoritățile de reglementare au confirmat în mod expres faptul că cerințele legale sunt îndeplinite. Confirmarea se aplică de asemenea și cerințelor de durabilitate pentru sistemele de control al emisiilor. Măsurile de consolidare a încrederii nu afectează în niciun fel această poziție.

Prin Măsura de consolidare a încrederii, ŠKODA transmite un semnal clar că actualizarea nu are efecte negative asupra durabilității autovehiculului. Această măsură are ca scop consolidarea încrederii clienților în măsurile tehnice și încurajarea clienților în a permite actualizarea autovehiculelor deținute.

Clienții vor primi in curând informații detaliate cu privire la condițiile și domeniul de aplicare al Măsurii de consolidare a încrederii de la toți dealerii și atelierele autorizate pentru marca autovehiculului respectiv.

Ce mărci oferă Măsura de consolidare a încrederii și care sunt modelele implicate?

Măsura de consolidare a încrederii se aplică tuturor modelelor Volkswagen, Audi, Seat, Skoda și Volkswagen Autovehicule Comerciale, cu motoare diesel tip EA189 la care au fost implementate măsurile tehnice.

Ce clienți beneficiază de Măsura de consolidare a încrederii?

Măsura de consolidare a încrederii va fi oferită tuturor clienților ŠKODA care dețin autovehicule echipate cu motoare diesel tip EA189 și care au fost actualizate ca parte a măsurii de service 23R6, în contextul chestiunii emisiilor diesel. Se aplică numai pentru autovehiculele care, la data implementării Măsurii de consolidare a încrederii, au un kilometrajul mai mic de 250.000 km. Pentru eligibilitate, clienții trebuie să prezinte dovada realizării tuturor lucrărilor de service și întreținere recomandate de producător (de ex. se aplică autovehiculelor cu istoric de service complet).

Măsura de consolidare a încrederii se extinde de asemenea și pentru toți clienții cu autovehicule eligibile la care au fost implementate deja măsurile tehnice, de la data implementării (numai dacă toate celelalte condiții pentru Măsura de consolidare a încrederii sunt îndeplinite).

Măsura de consolidare a încrederii este legată de numărul de identificare a autovehiculului și se extinde și la noul proprietar, dacă autovehiculul este vândut în perioada de 24 de luni acoperită de criteriile de aplicare. Măsura de consolidare a încrederii se aplică în toată lumea, exceptând Statele Unite, Canada și Coreea de Sud, care se supun unor reglementări diferite.

Ce componente sunt acoperite de Măsura de consolidare a încrederii?

Măsura de consolidare a încrederii acoperă un total de 11 componente din sistemul de recirculare a gazelor arse, sistemul de injecție de combustibil și sistemul de post-tratare a emisiilor: sonda lambda, senzorul de temperatură, supapa de comutare EGR, supapa de recirculare a gazelor arse, senzorul de presiune diferențială pentru recircularea gazelor arse, injectorul, pompa de înaltă presiune, rampa de combustibil, supapa de control al presiunii, senzorul de presiune, conductele de înaltă presiune.

Măsura de consolidare a încrederii nu influențează în niciun fel poziția ŠKODA conform căreia măsurile tehnice nu au niciun impact negativ asupra durabilității motorului și a componentelor acestuia. Autoritățile de reglementare au confirmat faptul că măsurile tehnice respectă toate cerințele legale și nu au niciun impact negativ asupra valorilor legate de consumul de combustibil, a celor legate de emisiile de CO2, precum si asupra puterii, cuplului sau emisiilor de zgomot ale motorului.

Care sunt condițiile pentru Măsura de consolidare a încrederii?

În plus față de condițiile evidențiate mai sus:

a.    Măsura de consolidare a încrederii

·         poate fi efectuată, evaluată și utilizată numai de un dealer autorizat,

·         se aplică numai reclamațiilor legate de materialele utilizate și lucrările executate pentru următoarele componente ale EGR, sistemul de injecție de combustibil și sistemul de post-tratare a emisiilor: sonda lambda, senzorul de temperatură, supapa de comutare EGR, supapa EGR, senzorul de presiune diferențială pentru EGR, injectorul, pompa de înaltă presiune, rampa de combustibil, supapa de control al presiunii, senzorul de presiune, conductele de înaltă presiune,

·         nu acoperă autovehiculele de înlocuire, cheltuielile mărunte, deteriorările etc.

b.    numai dacă

·         autovehiculul EA 189 afectat a participat la acțiunea de service 23R6

·         autovehiculul a beneficiat în mod corect de toate lucrările de service conform planului de service, de actualizările și rechemările în service solicitate de ŠKODA

c.     și cu condiția ca niciuna din situațiile enumerate mai jos să nu fie aplicabilă:

·         cazuri de uzură naturală, de exemplu afectarea autovehiculului de uzura normală,

·         proprietarul sau un partener de service sau dealer neautorizat a efectuat la autovehicul lucrări neconforme de reparații, service sau îngrijire (de ex. prin utilizarea de piese neoriginale etc.),

·         nu au fost respectate instrucțiunile de utilizare, tratare și îngrijire a autovehiculului, cum ar fi cele specificate în manualul de utilizare,

·         autovehiculul a fost avariat prin acțiunea unor terțe părți sau de condiții externe, de exemplu accident, furtună/viscol, inundații etc. care au cauzat problema care face obiectul reclamației,

·         orice reclamație privind filtrul de particule cauzată de încărcarea acestuia cu cenușă,

·         au fost integrate piese în autovehicul sau autovehiculul a fost modificat în mod neautorizat de ex. prin optimizare (de cipuri),

·         autovehiculul a fost exploatat în mod impropriu, de ex. în curse de mașini sau a fost suprasolicitat,

·         proprietarul autovehiculului nu a transmis revendicarea într-o perioadă rezonabilă de timp,

·         proprietarul autovehiculului nu a oferit ŠKODA posibilitatea să se ocupe de aceasta chestiune într-o perioadă rezonabilă de timp.

Măsura de Consolidare a Încrederii se aplică de asemenea dacă autovehiculul meu a participat deja la măsura tehnică?

Da. După cum se specifică mai sus, Măsura de consolidare a încrederii se extinde de asemenea și pentru toți clienții cu autovehicule eligibile la care au fost implementate deja măsurile tehnice, de la data implementării (numai dacă toate celelalte condiții pentru Măsura de consolidare a încrederii sunt îndeplinite).

Dacă un client a suportat deja cheltuielile pentru lucrările relevante efectuate asupra autovehiculului, despre care s-a stabilit că au apărut ca urmare a implementării măsurii tehnice, ŠKODA va avea plăcerea de a investiga pentru dumneavoastră dacă acele cheltuieli vor fi acoperite de ŠKODA. Orice cerere pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli trebuie să fie făcută la un partener de service autorizat de ŠKODA în aceeași țară în care s-au executat lucrările, înainte de 31 decembrie 2017.

Care sunt drepturile consumatorilor în conformitate cu Măsura de consolidare a încrederii (TBM)?

Prin această Măsură de consolidare a încrederii, Volkswagen își informează clienții că va lua în considerare toate reclamațiile despre care s-a stabilit că au apărut ca urmare a implementării măsurilor tehnice pe autovehicule cu motoare diesel tip EA189, și care se referă la anumite componente ale motorului și ale sistemului de tratare a emisiilor.

Măsura de consolidare a încrederii acoperă un total de 11 componente din sistemul de recirculare a gazelor arse, sistemul de injecție de combustibil și sistemul de post-tratare a emisiilor: sonda lambda, senzorul de temperatură, supapa de comutare EGR, supapa de recirculare a gazelor arse (EGR), senzorul de presiune diferențială pentru recircularea gazelor arse (EGR), injectorul, pompa de înaltă presiune, rampa de combustibil, supapa de control al presiunii, senzorul de presiune, conductele de înaltă presiune.

Măsura de consolidare a încrederii se aplică pe o perioadă de 24 luni calculata din momentul în care la autovehiculului i s-au aplicat măsurile tehnice și numai la acele autovehicule care, la data implementării Măsurii de consolidare a încrederii, au un kilometrajul mai mic de 250.000 kilometri (oricare dintre evenimente survine mai întâi).

Măsura se extinde de asemenea și pentru toți clienții cu autovehicule eligibile care au fost deja actualizate.

Măsura de consolidare a încrederii nu influențează în niciun fel poziția Volkswagen conform căreia măsurile tehnice nu au niciun impact negativ asupra durabilității motorului și a sistemului de post-tratare a emisiilor. Autoritățile de reglementare au confirmat faptul că măsurile tehnice respectă toate cerințele legale și nu au niciun impact negativ asupra valorilor legate de consumul de combustibil, a celor legate de emisiile de CO2, precum si asupra puterii, cuplului maxim de torsiune sau emisiilor de zgomot ale motorului. Prin Măsura de consolidare a încrederii, Volkswagen transmite un semnal clar că actualizarea nu are efecte negative asupra durabilității autovehiculului. Această măsură are ca scop consolidarea încrederii clienților în măsurile tehnice și încurajarea clienților în a permite actualizarea autovehiculelor deținute.

Sunt disponibile informații detaliate cu privire la clauzele și condițiile Măsurii de consolidare a încrederii de la toți dealerii și atelierele autorizate pentru marca autovehiculului respectiv, precum și online.

Desigur, toți clienții pot contacta de asemenea departamentul responsabil de servicii pentru clienți prin poștă, e-mail sau telefonic.

Vă mulțumim pentru răbdare și loialitatea față de marca noastră.

Acest website folosește cookie-uri pentru a ne ajuta să vă oferim cea mai buna experiență când ne vizitați website-ul.
Acceptă&Continuă