Modele
18.05.2018

Ziua Familiei 2018 la ŠKODA – experiențe pentru toate vârstele

După o primă ediție de succes, organizată în 2017 în 8 showroom-uri din țară, și după ce a fost recunoscut, în rețeaua internațională ŠKODA, drept unul dintre primele cinci cele mai bune proiecte ale mărcii la nivel mondial în 2017, Ziua Familiei la ŠKODA a crescut, în 2018, în amploare și ambiție.

Desfășurat pe 12 mai în 14 showroom-uri din 9 orașe, evenimentul a reunit peste 1400 de participanți, adulți și copii, în unele showroom-uri numărul copiilor aproape egalându-l pe al celor mari.

Astfel, pe durata a aproximativ 4 ore, cei mici s-au bucurat de jocuri și activări pregătite special pentru ei: trasee cu mașinuțe, jocuri de construit, colorat și desenat, treasure hunt, concursuri, o aplicație interactivă dezvoltată special pentru eveniment, prin care puteau colora și personaliza imaginea unei mașini, premii și multe alte surprize. Totul sub îndrumarea a două personaje îndrăgite - un explorator și un pilot, care le-au amintit copiilor, în timpul jocurilor, și de importanța respectării regulilor de circulație.

Adulții s-au putut bucura, la rândul lor, de momente de relaxare, socializare, tombole, și, firește, de posibilitatea de a face test drive-uri și de a afla cât mai multe despre modelele ŠKODA. Și, pentru că familiile de azi sunt preocupate de alimentația sănătoasă, amintim, pentru inspirație, succesul unor preparate sănătoase, fără zahăr și aditivi, cu ingrediente naturale: trufe vegane, biscuiți cu morcovi și colțunași cu magiun de coacăze.  

Fiind o marcă de familie, una dintre cele mai populare și îndrăgite mărci auto din România, ŠKODA a creat acest eveniment din nevoia de a-și aduce publicul și mai aproape.

"Ne bucurăm că am ajuns la a doua ediție cu acest eveniment care, iată, a crescut frumos și sănătos de anul trecut. Ne dorim să le arătăm familiilor din România că toate ușile noastre le sunt deschise. Viața de familie vine cu multă bucurie, dar și cu multe provocări, iar noi ne-am propus ca, alături de dealerii noștri parteneri, să sprijinim cât mai bine la drum aceste familii. Nu doar cu mașini de calitate, confortabile și fiabile, la prețuri foarte bune, ci și cu accesorii, sfaturi, apropiere și tot ce putem face pentru crearea unor experiențe de drum pline de bucurie, în fiecare zi a anului!", a declarat Patricia Zegreanu, Director de Marketing și Comunicare ŠKODA România

Până la ediția din 2019, showroom-urile ŠKODA rămân deschise și primitoare, cu locuri de joacă, profesioniști calzi și prietenoși, și tot ce trebuie pentru drumuri reușite alături de cei dragi.

Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Acceptă&Continuă