› Ritm susținut: Škoda Auto a livrat 271.900 de autoturisme la clienții din întreaga lume, rezultat ce reprezintă o creștere de 14,0% față de anul precedent și a propulsat marca pe locul doi în topul vânzărilor europene de automobile (EU27+4)*
› Rezultate financiare excelente: cifra de afaceri a crescut la 7,9 miliarde de euro (+9,1%), iar profitul operațional a fost de 660 milioane de euro (+20,9%), cea mai mare cifră repurtată vreodată în trimestrul 1 de Škoda pentru acest indicator; marja de rentabilitate s-a ridicat la 8,3% (crescând de la cele 7,5% de anul trecut), iar cash-flow-ul net a urcat la 867 milioane de euro (+64,4%)
› Livrările de automobile electrice aproape s-au dublat: livrările de autoturisme 100% electrice au crescut la 51.800 de unități (+91,9%), în condițiile în care Elroq ocupă locul doi, iar Enyaq locul cinci în topul vânzărilor de automobile electrice la nivel european; livrările de autoturisme hibride plug-in ale mărcii au crescut cu 15,4%
› Creșteri și la nivel internațional: marca și-a mărit livrările în India la 17.400 de autovehicule (+16,7%), alături de creșterile de livrări obținute, de pildă, și pe piețele emergente Egipt și Maroc
Mladá Boleslav, 23 iunie 2026 – Noua Škoda Peaq este modelul din vârful gamei Škoda, oferind cele mai ridicate niveluri de confort, spațiu generos și tehnologie de ultimă oră. Cu șapte locuri și o autonomie de peste 640 de kilometri, noua navă-amiral a mărcii Škoda preia, de asemenea, rolul de vârf de lance al gamei de modele 100% electrice Škoda. Cu o lungime totală de 4,87 metri și ampatamentul de aproape trei metri, acesta este cel mai mare și mai spațios SUV Škoda, fiind, de asemenea, primul model Škoda care intră în segmentul SUV-urilor de talie mare. Pachetul Relax opțional crește confortul și mai mult, iar pachetul de sunet premium Sonos subliniază atmosfera de lounge de lux de la interior. Peaq oferă, de asemenea, o gamă foarte vastă de dotări și tehnologii de ultimă oră, inclusiv faruri Matrix LED și asistentul Travel Assist 3.0. Cel mai nou model Škoda introduce, de asemenea, mai multe premiere pentru marcă, inclusiv mânerele integrate la nivelul portierei și plafonul panoramic cu Dynamic Shade Control. Sistemul de condus cu o singură pedală și sistemul de încărcare bidirecțională simplifică și mai mult utilizarea automobilului în viața de zi cu zi, subliniind rolul modelului de exponent emblematic pentru flota electrică avansată a mărcii.
Mladá Boleslav, octombrie 2025 – Škoda Auto a fost anul acesta pentru prima dată partener oficial al Campionatelor Mondiale de Gravel UCI Bolero. Aflat la a patra ediție, evenimentul a avut loc în provincia olandeză Limburg. Aceste Campionate Mondiale atrag atenția prin faptul că reunesc elita profesionistă feminină și masculină, dar și cicliști amatori pasionați, care pornesc pe același traseu, la scurt timp după startul profesioniștilor. Škoda Auto a oferit organizatorilor șapte vehicule electrificate, cinci dintre ele fiind automobile electrice Enyaq. Modelul electric Elroq a fost expus în apropierea traseului. Vizitatorii s-au bucurat de un program intens, inclusiv de populara cafenea mobilă, găzduită într-un Elroq. Dat fiind suportul îndelungat asigurat de Škoda ciclismului, parteneriatul mărcii cu UCI subliniază încă o dată intențiile Škoda de a fi principala marcă destinată clienților activi, care pun preț pe funcționalitate, atât în Europa, cât și pe restul piețelor internaționale.
Mladá Boleslav, 23 martie 2026 – Gamele de modele electrice Elroq și Enyaq de la Škoda sunt foarte populare în rândurile clienților, clasându-se în anul 2025 pe locul al doilea și, respectiv, al șaptelea în topul celor mai bine vândute autovehicule electrice din Europa. Construind pe acest succes, Škoda Auto introduce update-uri care vor fi implementate pentru ambele modele începând cu mijlocul anului 2026.
Astăzi, Škoda Auto își va prezenta noul vârf de gamă, Peaq, un SUV complet electric cu șapte locuri, la Monnetier-Mornex, în Franța. Pentru fanii mărcii din întreaga lume, compania va transmite lansarea în direct, începând cu ora 18:25 CEST.
› Teaserul video dezvăluie primele detalii de la exteriorul viitorul conceptcar break, ce va etala noua evoluție a limbajului de design Škoda Modern&Solid
› Exteriorul prototipului Vision O se definește prin focusul clar asupra aerodinamicii și a liniilor distinctive
› Prototipul dispune de blocuri optice spate înguste, în forma literei T și de o linie descendentă a plafonului, prezentând astfel elementele ce vor fi preluate de viitoarele modele Škoda Combi
› Škoda Elroq a primit punctajul maxim de 5 stele la evaluarea Euro NCAP, testul de referință european pentru siguranța în caz de accident
› Enyaq și Octavia își confirmă încă o dată nivelul remarcabil de siguranță oferit, chiar și în conformitate cu criteriile mai dure din acest an
› Fiecare model nou dezvoltat de Škoda începând cu 2008 a obținut rating-ul maxim de siguranță de 5 stele
Mladá Boleslav, 4 mai 2026 – Škoda Auto publică primele schițe cu interiorul noului Epiq. Cel mai accesibil SUV compact 100% electric al mărcii Škoda este, de asemenea, și primul model Škoda din producția de serie care încorporează toate elementele limbajului de design Škoda Modern&Solid, impresionând cu un layout clar și cu un stil minimalist atractiv. Premiera mondială a noului model va avea loc în 19 mai 2026, la Zurich, la ora României 15:00 (ora 14:00 GMT+2).
Mladá Boleslav, 12 mai 2026 - Săptămâna viitoare, marți, Škoda Auto își va prezenta noul său crossover SUV electric, Škoda Epiq, la Zurich. Pentru fanii săi din întreaga lume, marca va găzdui o transmisiune live a dezvăluirii, pe 19 mai, începând cu ora 15:00, ora României.
Mladá Boleslav, 7 octombrie 2025 – Škoda prezintă Fabia 130, o ediție specială derivată din actuala Fabia Monte Carlo 1,5 TSI. Acest model fabricat în ediție limitată oferă mai multă putere, un șasiu cu garda la sol redusă, manevrabilitate mai rafinată și elemente de design care fac referire la moștenirea bogată și de succes a mărcii Škoda din domeniul motorsport-ului. Acesta este, de asemenea, cel mai rapid model Fabia produs de Škoda până în prezent, atingând o viteză maximă de 228 km/h. Fabia 130 le oferă celor pasionați de condus performanțe ridicate și un stil aparte, marcând în același timp aniversarea de 130 de ani a producătorului Škoda Auto. Ediția limitată poate fi comandată începând de acum, pe multe piețe europene. Livrările sunt programate începând din decembrie 2025.
› Construind pe poziția solidă a mărcii Škoda de lider în segmentul break din Europa, prototipul Vision O prezintă viitorul electrificat al mărcii, precum și următoarea etapă a evoluției limbajului de design Škoda Modern&Solid
› Vision O este primul conceptcar dezvoltat integral de la interior spre exterior, din perspectiva clientului, conform motto-ului Škoda: Clientul este pe primul loc
› Vision O are interiorul complet înnoit și impresionează cu designul său minimalist și experiențe intuitive la bord: noul afișaj Horizon Display pentru ambii pasageri din față, sistemul de iluminare Bio-Adaptive Lightning, portbagajul cu capacitatea de 650 l și asistentul personal pe bază de inteligență artificială
› Acordând prioritate sustenabilității, Vision O se ghidează după principiile economiei circulare, reducând la minimum impactul asupra mediului, prin integrarea materialelor regenerabile și a componentelor reciclate
› Ridicând designul exterior la următorul nivel, Vision O beneficiază de un look și mai robust, cu masca sa frontală nouă Tech-loop și cu optimizări aerodinamice ce îi permit o autonomie mare, inclusiv tehnologie avansată de condus autonom
Mladá Boleslav, 28 ianuarie 2025 – Škoda Auto a lansat producția de serie a modelului său electric Elroq, la uzina Škoda principală, din orașul cehesc Mladá Boleslav. Acest SUV compact este produs pe o linie de asamblare flexibilă, alături de noile modele Škoda Enyaq și Škoda Octavia. Pentru a permite o producție zilnică de până la 600 de unități ale modelului Elroq, o parte din producția modelului Octavia a fost mutată anul trecut la fabrica din Kvasiny, Republica Cehă. Fiind poziționat ca unul dintre cele mai accesibile modele din segmentul său în Europa, Elroq reușește să ofere pe mai multe piețe un preț similar cu omologul său cu motor cu ardere internă. Modelul are la bază aceeași platformă MEB ca modelul Škoda Enyaq, model ce a devenit anul trecut unul dintre cele mai bine vândute automobile 100% electrice din Europa.
Mladá Boleslav, 20 august 2024 – Noua Škoda Elroq introduce o nouă perspectivă asupra designului auto sustenabil, prin utilizarea inovatoare a materialelor interioare, ca de pildă materialele Recytitan și Technofil. Corespunzător noului limbaj de design Modern&Solid al mărcii, interiorul modelului Elroq este caracterizat prin minimalism, spațiu generos și linii clare. În același timp, materialele alese subliniază implicarea mărcii Škoda în protecția mediului și în reducerea amprentei de CO2 a autoturismelor sale. Astfel, scaunele și țesăturile tapițeriei sunt fabricate din sticle de plastic reciclate și, pentru prima dată, din îmbrăcăminte colectată de la consumatori și reciclată. Pentru Elroq, aceste materiale sunt prelucrate cu atenție, fiind transformate în fire și țesături noi, de înaltă calitate. Astfel, producătorul ceh de automobile face următorul pas coerent spre realizarea obiectivelor sale de sustenabilitate.
Mladá Boleslav, 14 februarie 2024 – Škoda Auto își actualizează versiunile liftback și break ale modelului său reprezentativ, Octavia. Vândută în peste 7 milioane de unități, Octavia conduce detașat topul de vânzări ale modelelor Škoda. A patra generaţie Octavia a primit acum un look împrospătat, ce include grila Škoda revizuită la radiator și a doua generație a farurilor LED Matrix. Clienții vor beneficia, de asemenea, de un pachet mai amplu de dotări standard, ce include, de pildă, afișajul Digital Display de 10 inchi sau sistemul Climatronic cu reglaje pe 2 zone. De asemenea, Škoda utilizează acum în proporție mai mare materiale sustenabile la interiorul mașinii. Sistemele adiționale de siguranță și asistență sporesc siguranța activă și pasivă, iar noua structură a portofoliului de dotări oferă opțiuni adiționale de personalizare.
Mladá Boleslav, 25 octombrie 2023 – Cu aproximativ o săptămână înaintea premierei mondiale a celei de-a patra generații a modelului Superb, Škoda Auto a publicat pentru prima dată schițele exteriorului navei sale amiral a flotei modelelor cu motorizări clasice. Designul noului model integrează elemente ale noului limbaj de design Modern&Solid, iar printre caracteristicile principale se numără farurile Matrix LED și blocurile optice spate cu LED, ce încorporează detalii cristaline atractive. Premiera mondială va fi transmisă în direct în 2 noiembrie, la ora României 20:00 (19:00 CET).
Mladá Boleslav, 27 septembrie 2023 – Cu o săptămână înaintea premierii, Škoda Auto a publicat schițele exteriorului noii generații a modelului Škoda Kodiaq, ce se face remarcat prin designul marcat de forță și emoție. Printre elementele speciale distinctive de la exterior se numără designul sculptural frontal, pasajele angulare ale roților, jantele cu dimensiuni între 17 și 20 de inchi, bara de protecție spate cu structură solidă și a doua generație a farurilor TOP Matrix LED, accentuate prin elemente cristaline de design.
Mladá Boleslav, 6 septembrie 2023 – La evenimentul Volkswagen Group Media Night din München, mărcile Grupului și-au prezentat fiecare abordarea curentă asupra designului, sub forma elementelor esențiale de design ale ADN-ului respectivei mărci. Škoda Auto și-a etalat astfel viitorul limbaj de design al mărcii, cu denumirea Modern&Solid, sub forma studiului Vision 7S.
Mladá Boleslav, 11 septembrie 2023 – În avanpremiera lansării noilor generații Kodiaq și Superb, Škoda dezvăluie deja designul complet reproiectat al interiorului acestor noi modele, cu afișaj Digital Cockpit, Display Head-up și display central de infotainment de 13 inchi. De asemenea, selectorul pentru transmisia DSG a fost mutat pe coloana volanului, creând astfel mai mult spațiu pentru ocupanții locurilor din față, precum și pentru depozitarea în consola centrală din față. Iar noile Škoda Smart Dials personalizabile vor simplifica operarea funcțiilor de la bord, grație controlului facil. Fiecare buton rotativ și tactil asigură acces intuitiv la variate funcții ale automobilului, pe când display-ul lor digital asigură permanent accesul rapid și amplu la toate informațiile necesare. Urmărind sustenabilitatea tot mai avansată, Škoda folosește acum tapițerii realizate în proporție de 100% din poliester reciclat, atât pentru Kodiaq, cât și pentru Superb.
Mladá Boleslav, aprilie 2023 - Škoda Auto a publicat primele imagini ale siluetelor succesorilor navei sale amiral Superb (în versiunile limuzină și combi), precum și siluetele SUV-ului Škoda din vârful gamei: Kodiaq. Producătorul ceh de automobile a prezentat publicului primele imagini oficiale ale noilor generații ale acestor modele, în cadrul evenimentului “Let’s Explore”. Premierele Superb și Kodiaq vor constitui evenimentele principale ale anului pentru marca Škoda, ce planifică astfel 2 lansări separate, una pentru Superb și una pentru Kodiaq. Ambele automobile vor putea fi echipate cu motoare moderne și eficiente pe benzină și diesel, precum și cu variante de propulsie hibride plug-in și mild-hybrid.
Mladá Boleslav, 17 martie 2022 – Škoda AUTO își va transmite live și on-line conferința de presă anuală din acest an, marți, 22 martie, începând cu ora României 11:00 (10:00 CET). Stream-ul va fi disponibil pe Škoda Storyboard și pe canalele de social media ale companiei. În cadrul evenimentului cu durata de o oră, Škoda AUTO își va prezenta cifrele financiare și rezultatele obținute în 2021. Producătorul de automobile va dezvălui, de asemenea, informații cu privire la cele mai noi dezvoltări, precum și planurile și proiectele viitoare ale companiei.
Škoda completează familia Enyaq iV cu un coupé elegant Prezentarea on-line virtuală va fi transmisă în direct Prezentarea transmisă în direct poate fi urmărită pe canalele de social media ale producătorului Škoda AUTO Pagina web skoda-virtual-event.com este deja on-line și prezintă primele video-uri de teasing
Linia descendentă arcuită lin a plafonului se încheie cu eleronul tăios de la nivelul hayonului Design sport pentru masca frontală Praguri laterale finisate în culoarea caroseriei Premiera mondială a modelului Enyaq Coupé iV va avea loc în 31 ianuarie 2022 la Praga
› A patra generație a compactei de succes reușește cel mai bun coeficient aerodinamic din segmentul auto din care face parte, și anume: cd = 0,28 › Numeroasele detalii optimizate contribuie la reducerea consumului de combustibil și a emisiilor › Detaliile aerodinamice au fost dezvoltate folosind cu precădere simulări CFD
› Pentru Fabia sunt disponibile acum 43 de dotări și funcții Simply Clever - mai multe ca niciodată până acum › În premieră pentru întreaga gamă Škoda sunt disponibile cinci noi soluții ce ajută utilizatorii să păstreze ordinea în portbagaj › 8 idei preluate de la alte modele Škoda sunt oferite acum pentru prima dată la Fabia, model compact ce a ajuns acum la a patra generație